Top 10 idei de cadouri pentru fanii serialului Friends

Top 10 idei de cadouri pentru fanii serialului Friends

Celebrul Friends este un sitcom american produs în asociere cu Warner Bros și creat de David Crane și Marta Kauffman, care a fost difuzat pe postul american NBC din 22 septembrie 1994 până pe 6 mai 2004. 

Serialul se concentrează asupra vieților unui grup de prieteni din cartierul Manhattan, New York. Kauffman și Crane au început să lucreze la serial în perioada noiembrie-decembrie 1993, acesta fiind inițial denumit Insomnia Cafe. 

După câteva ajustări și revizuiri, inclusiv o a doua modificare a titlului în Friends Like Us, serialul a fost redenumit Friends și a debutat pe NBC în mult râvnitul interval orar de joi de la 20:30. Filmările pentru serial au avut loc în studiourile Warner Bros. din Burbank, California în fața unui studio cu public live. Episodul final al serialului, al 18-lea din sezonul 10 și al 236-lea în total, a fost difuzat pe 6 mai 2004 și a fost urmărit de 52,5 milioane de spectatori americani, devenind astfel al 4-lea cel mai urmărit episod final din istoria televiziunii. 

Friends a câștigat multe din cele 63 de nominalizări la premiile Primetime Emmy , unul din cele mai de succes sitcomuri din toate timpurile. Serialul a avut succes de asemenea în ratinguri, clasându-se anual în primele 10 cele mai vizionate seriale americane. 

Succesul serialului a determinat apariția unor jocuri de societate inspirate de personaje și întâmplări de pe micul ecran. Îți prezentăm în continuare cele mai bune de idei de cadouri pentru fanii Friends, ca să-ți bucuri prietenii cu board games de petrecere sau jocuri tip puzzle cu personajele lor preferate. 
 

1. Monopoly – Friends

Monopoly – Friends

Jocul de mare succes Monopoly are o ediție specială foarte apreciată de fanii serialului Friends, dar nu numai. Monopoly - Friends, este un joc cu câteva diferențe față de versiunea clasică, conform acestui serial. 

Pionii sunt elemente reprezentative fiecărui protagonist din serial, geanta lui Rachel, boneta de bucătar-șef a Monicăi, dinozaurul lui Ross, cutia de pizza a lui Joey, vesta lui Chandler și chitara lui Phoebe. Fiecare jucător își va putea alege simbolul personajului său preferat. Titlurile de proprietate sunt momente din serial, precum cel în care Monica își găsește colega de apartament sau cel în care se mărită Phoebe, sau obiecte care ți-au stârnit amuzamentul, precum caraghiosul instrument gigantic de împuns. 

Trebuie să plătești taxe dacă ajungi la cafeneaua Central Park sau dacă pierzi la fotbal american. Utilitățile sunt instalațiile electrice și de alimentare cu apă ale lui Treeger, administratorul blocului, iar gările sunt reprezentate de diverse mijloace de transport din serial, ca barca lui Joey, mașina sport a lui Monica, taxiul bunicii lui Phoebe și Relaxi Taxi. 

Cartonașele Șansă sunt cartonașe cu întâmplări din Apartamentul 20, iar cartonașele Cufărul Comunității sunt cartonașe cu situații și indicații amuzante din Apartamentul 19.
 

2. Top Trumps Quiz – Friends 

Top Trumps Quiz – Friends

Dacă te numeri printre fanii serialului sau ești în căutare de cadouri pentru fani Friends, o idee excelentă este jocul trivia rapid Top Trumps Quiz - Friends. 

Jocul conține 100 de cartonașe cu câte 5 întrebări și răspunsuri, iar pe baza celor 500 de întrebări ale jocului, vei putea afla doar în doar câteva minute care dintre prietenii tăi știu cele mai multe detalii despre sitcomul american de succes Friends.
Top Trumps Quiz - Friends se joacă în două echipe și două runde. În prima rundă fiecare echipă primește câte 5 cartonașe, apoi, câte un jucător din fiecare echipă va alege unul dintre cartonașe. Pe rând, jucătorii citesc câte o întrebare, la care membrii echipei adverse trebuie să răspundă. 

Echipa care răspunde corect la o întrebare, primește o pereche de cartonașe. Jocul continuă în acest fel, până când una dintre echipe câștigă 3 perechi de cartonașe, fiind desemnată campioana rundei 1. În continuare se amestecă cele 10 cartonașe din prima rundă și se reia jocul în același mod.
 

3. Trivial Pursuit – Friends

Trivial Pursuit – Friends

Trivial Pursuit clasic este un joc în care câștigarea este determinată de capacitatea unui jucător de a răspunde la întrebări din șase domenii de cunoștințe generale și de cultură populară. Jucătorii își mișcă piesele în jurul unei table de joc pătrate, pentru a determina subiectul întrebării. Fiecare răspuns corect capătă o pană de plastic care este introdusă în piesa pion de joc, certificând răspunsul corect într-un anumit domeniu.

Ediția specială inspirată din serialul Friends se numără printre cele mai bune jocuri de societate pentru adulți și conține 100 de cartonașe cu câte șase întrebări care testează memoria și atenția la detaliile din acest serial. Poți afla împreună cu prietenii tăi cât de bine cunoști personajele și întâmplările din cele 10 sezoane ale serialului cu această ediție specială a Trivial Pursuit – Friends. 
 

4. Cărți de joc Friends 

Cărți de joc Friends

Apariția gadgeturilor inspirate din serial este un bun prilej de a oferi cadou cărți de joc, acestea fiind printre cele mai apreciate produse cu Friends. 

Pe fiecare dintre cărțile de joc din pachet sunt nume de episoade și imagini reprezentative din acestea. Pe As este ilustrat primul episod din serial, cel în care Monica se alege cu o colega de apartament. De acolo pornește toată aventura din cele 10 minunate sezoane. 

Cărțile de joc Friends nu pot lipsi din colecția fanilor îndrăgitului sitcom american, iar partidele de poker, șeptică, renz sau whist, jucate cu prietenii, vor fi cel puțin la fel de amuzante ca protagoniștii din serial.
 

5. Puzzle 1000 piese Friends – Scrapbook

Puzzle 1000 piese Friends – Scrapbook

Există idei de cadouri pentru fanii Freinds care sunt relaxante, instructive și amuzante. Este vorba despre jocuri de puzzle, dintre care cel mai cunoscut este Scrapbook.

Prin asamblarea celor 1000 de piese rezultă scene amuzante și memorabile din celebrul serial de comedie, protagoniștii nefiind alții decât Ross, Rachel, Monica, Chandler, Joey și Phoebe.

Este potrivit atât pentru adulți, cât și pentru copii cu vârste de peste 10 ani. Iar între două planșe de puzzle poți să-ți distrezi prieteni cu celebra replică “How you doin’?”. 
 

6. Puzzle 1000 piese Friends – Milkshake 

Puzzle 1000 piese Friends – Milkshake

Ai la dispoziție pentru fanii Friends cadouri diverse sub formă de puzzle. Dacă vrei să alegi o imagine iconică, optează pentru Milkshake. Este o scenă de grup, ce cuprinde toate cele 6 personaje și te transpune în atmosfera serialului.

Este un joc de societate pentru familie, deoarece poate fi jucat de adulți și de copii cu vârste de peste 10 ani. Gradul de dificultate este mediu, fiind un joc potrivit pentru vacanțe, sărbători și excursii de weekend.
 

7. Puzzle 1000 piese Friends - Happy Birthday 

Puzzle 1000 piese Friends - Happy Birthday

Seria de puzzle-uri ce pot fi cadouri pentru fanii Friends continuă cu o ediție aniversară. Happy Birthday reprezintă o surpriză plăcută pentru un prieten care-și serbează ziua de naștere, mai ales dacă este un pasionat al serialului.

Imaginea puzzle-ului prezintă un moment din episodul “The One Where They All Turn Thirty” al serialului Friends, în care cei 6 protagoniști sărbătoresc împlinirea a 30 de ani a lui Rachel și rememorează întâmplări amuzante de la alte aniversări.
Ca și celelalte jocuri de puzzle, este potrivit pentru adulți și copii de peste 10 ani, așa că îl poți oferi celor dragi, poate chiar să-l asamblați împreună, pentru mai multă distracție la petreceri.
 

8. Puzzle Friends 5 în 1

Puzzle Friends 5 în 1

Cel mai complet joc de puzzle pe care poți să-l faci cadou pentru fanii serialului este Friends 5 în 1, o bucurie pentru întreaga familie, de la 10 la 100 de ani! 

Acest mega produs cu Friends conține imaginea de la începutul fiecărui episod (500 piese), logoul Central Perk (160 piese), o imagine cu șase dintre cele mai reprezentative replici ale personajelor (500 piese) și alte două colaje cu diferite momente ce au rămas în istoria serialului pentru totdeauna (1000 piese x 2). 
 

9. Puzzle 400 piese Friends - Central Perk

Puzzle 400 piese Friends - Central Perk

Nu putea lipsi din lista cu idei de cadouri pentru fanii Freinds un puzzle de voiaj, ușor de transportat, compact și cu o ilustrație celebră: cafeneaua Central Perk, locul de întâlnire al protagoniștilor din serial.

Ambalajul haios, în formă de pahar de cafea din carton, redă atmosfera newyorkeză și reprezintă un cadou potrivit pentru orice vârstă. 
 

10. Cufărul Petrecerii 

 Cufărul Petrecerii

Când ești în căutare de cadouri pentru fani Friends dar ai epuizat toate jocurie inspirate din serial, ai la dispoziție un board game care va transforma gașca voastră de prieteni în adevărate personaje de sitcom.

Este vorba despre Cufărul Petrecerii, un joc de societate ce cuprinde nu mai puțin de 8 jocuri: Beer Pong, Niciodată Nu Am, Cercul de Foc, Întoarce Paharul, 21, Fentează Dealerul, Cel Mai Probabil și Aroganța.

Vă veți distra copios și veți descoperi care dintre voi seamănă cu Phoebe, Rachel, Ross, Monica, Chandler sau Joey…

Alege inspirat dintre aceste idei de cadouri pentru fanii Friends și distrează-te alături de prieteni și familie, cu jocuri de societate pentru petreceri și vacanțe. 

Suport clienti Luni - Vineri: 9:30 - 17:30

021.555.3304 hello@gameology.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!