Distractie la Orice Varsta. Alege Jocuri de Societate Traduse si Adaptate

Distractie la Orice Varsta. Alege Jocuri de Societate Traduse si Adaptate

Jocul modelează personalitatea și gândirea omului, indiferent de vârstă. Omul nu încetează niciodată să se joace, atitudine care, dacă este corect gestionată, ne ajută foarte mult în evoluție.

Fiecare dintre noi are această nevoie de a socializa cu cei din jurul nostru. Întâlnirile între prieteni de toate vârstele pot fi mai interesante dacă adaugăm jocuri de societate în program. Adulți sau copii, jocurile ne garantează distracție și amintiri pentru o viață. Timpul liber poate fi acum mai amuzant alături de jocuri de societate destinate tuturor vârstelor. În magazine găsești oferte de jocuri de societate pentru 2 sau 3 persoane, dar și pentru întregul grup de prieteni.

Când și cum apare jocul?

În copilărie, cei mici învață să comunice, să interacționeze cu lumea din jur prin intermediul jocului. Aşa îşi creează şi modul de gândire, găsesc şi modalităţile prin care pot adopta o anumită atitudine în faţa cunoscutului sau a necunoscutului. Copilul înţelege realitatea exterioară prin joc, pentru el este cel mai uşor sistem de educaţie. Ca adult, dacă apelezi la joc în orice proces, îți va fi mai simplu să comunici, să te pliezi pe cerinţele celor din jur şi chiar să-ți schimbi comportamentul.

Jocul este foarte important în dezvoltarea socială, fizică şi cognitivă. Cel mic dobândeşte astfel deprinderi care mai târziu îl vor ajuta la şcoală, în procesul de învăţare. Prin joc îşi dezvoltă limbajul, găseşte soluţii la diferite piedici, surmontează anumite situaţii-cheie pentru el. Îşi cultivă curiozitatea fiindcă jocul implică şi contexte diferite, pe care nu le-a mai întâlnit, iar curiozitatea devine stimul pentru procesul de dobândire a unor noi experienţe.

Există jocuri ale copilăriei, jocuri la adolescenţă, apoi la omul adult, acele jocuri de societate dacă vreţi, prin care rezolvăm foarte multe probleme. Când ne poziţionăm cu oarece detaşare avem o altă perspectivă. Şi dragostea este un joc, şi cucerirea de noi domenii de studiu. Viaţa însăşi este un joc şi depinde doar ne noi cum alegem să-i depăşim nivelurile, într-o continuă evoluţie. Jocul modelează personalitatea şi gândirea omului indiferent de vârstă.

Beneficiile jocurilor de societate

Se observă că tendințele actuale sunt de a deveni tot mai singuratici, iar acest aspect se datorează în principal importanței pe care o acordăm tehnologiei, telefoane mobile sau rețele virtuale de socializare. Astfel se pierde din vedere importanța interacțiunii față în față. Să joci jocuri de societate este important tocmai pentru că facilitează socializarea cu cei din grup.

Mai mult, majoritatea jocurilor de societate se bazează pe egalitatea șanselor în timpul jocului, datorită faptului că oricare dintre jucători poate lua parte la joc pe parcursul întregii perioade de desfășurare, nu este eliminat din joc și are astfel șansa de a câștiga. Pentru menținerea acestei șanse egale e nevoie ca fiecare participant să se ia în serios, să se respecte, să se încreadă în ceilalți și să se implice activ și poate chiar și creativ. În acest fel participanții pot să învețe unul de la celălalt și pot contribui în mod reciproc la procesul de învățare, stimulând socializarea.

Jocuri de societate

Acest joc distractiv este unul dintre acele jocuri de societate pentru adulți care te va ajuta să afli cât de murdar gândesc prietenii tăi de joacă. Acest joc vă cere să desenați, să mimați și să ghiciți 240 de cuvinte și expresii indecente. Jocul este recomandat persoanelor cu vârste peste 18 ani, adulți lipsiți de inhibiție și cu simțul umorului. Minți murdare este un joc de echipă, iar obiectivul fiecărei echipe este de a ajunge prima cu pionul la căsuța Finish a tablei de joc. Pe parcursul jocului, coechipierii dintr-o echipă trebuie să ghicească termenul sau expresia desenată sau mimată de unul din jucătorii echipei.

Jocul include 240 de cartonașe obraznice, 4 pioni în formă de răhățel, tabla de joc, zar, 4 tăblițe albe pentru desenat și 4 markere.

Cartonașele jocului sunt împărțite în 5 categorii diferite, corespondente spațiilor de pe tabla de joc, și anume Persoană sau Locație, albastru, Lucru, mov, Acțiune, roz, Sentiment sau Senzație, portocaliu, și Cuminte sau Obraznic, cartonașe periculoase ce pot să te bage sau să te scoată din rahat.

Cum se joacă: Se așează tabla de joc, se amestecă cartonașele și se plasează, pe culori, lângă tabla de joc. Jucătorii se împart în echipe de minimum 2, fiecare echipă alegându-și un pion și desemnând jucătorul care va desena primul. Prima echipa care va începe va arunca prima cu zarul și va muta pionul cu numărul respectiv de căsuțe. Se va extrage un cartonaș din setul cu culoarea căsuței pe care s-a ajuns, vă uitați la cuvântul sau expresia de pe el și pasați-l discret jucătorilor din echipele adverse. Toți jucătorii nominalizați vor începe să deseneze ceea ce au văzut pe cartonaș în același timp, iar coechipierii lor trebuie să ghicească în timp ce ei desenează. Echipa care ghicește prima câștigă. Această echipă va arunca cu zarul și își va muta pionul cu numărul respectiv. Tot ea va extrage cartonașul și procedura se repetă până când o echipă ajunge la finish.

Pe tabla de joc sunt și căsuțe speciale, cu Una scurtă sau maraton, unde echipa își poate alege ruta mai scurtă sau mai lungă spre Finish și Popas unde toate echipele care au ajuns aici trebuie să se oprească pe Popas și să aleagă orice tip de cartonaș, mutând doar câte un spațiu pe rundă.

Jocul este recomandat pentru vizite alcoolizate, petreceri de burlaci și burlăcițe, ieșiri cu prietenii și multe alte ocazii în care vreți să vă amuzați de cât de obscen puteți desena și mima cuvinte indecente.

Dacă întrebările indiscrete nu te fac să roșești, dacă ai mintea perversă și gura spurcată, dar deții informații din tot felul de domenii ciudate, joacă acest WTF, care este perfect pentru tine și prietenii tăi cărora vrei să le demonstrezi aceste lucruri. Este unul dintre acele jocuri de societate pentru adulți, scandalos și pentru adulții care cred că știu totul. Jocul este tradus în limba română și întrebările adaptate acestei limbi.

Cutia conține 144 de cartonașe cu câte 8 întrebări fiecare, 4 pe fiecare parte, un zar și o clepsidră.

Scopul jocului este de a câștiga cele mai multe cartonașe, în timpul alocat. Poți face acest lucru prin a oferi răspunsuri convingătoare la întrebări și / sau a contesta cu succes răspunsurile adversarilor.

Întrebările sunt înșelător de simple, iar pentru a câștiga în acest joc, trebuie să dai dovadă și de istețime și rapiditate, dar și de putere de convingere, în special atunci când trebuie sa blufezi sau să contești răspunsuri.

Cum se joacă: Începeți prin a stabili cât timp doriți să jucați. Deși recomandarea este de 30 de minute, puteți stabili orice altă limită de timp. Amestecați cartonașele și puneți-le în mijlocul vostru, alături de clepsidră și zar. Cel mai „urât” dintre voi începe jocul, prin adresarea întrebării de pe cartonaș jucătorului din stânga sa. Jucătorul care va răspunde la întrebări, adică Chestionatul, aruncă zarul. În acest tur, Chestionatul va răspunde doar la întrebările cu numărul afișat de zar de pe cartonașe, până la scurgerea nisipului din clepsidră. De fiecare dată când nu îi sunt contestate răspunsurile, câștigă cartonașe. Nu există soluții clare pentru întrebările adresate în joc, astfel încât toate răspunsurile sunt acceptate ca fiind corecte, dacă nu sunt contestate de unul dintre jucători. Dacă un jucător nu știe ce să răspundă la o întrebare, poate să încerce să ghicească sau să blufeze. În cazul în care jucătorul nu reușește sau nu vrea să răspundă la o întrebare, va arunca din nou zarul. Dacă rezultatul aruncării zarului va fi același, atunci el va câștiga respectivul cartonaș, fără a răspunde la întrebare. În caz contrar, va oferi cartonașul unui alt jucător, la alegere.

Când un jucător nu este de acord cu răspunsul unui Chestionat la o întrebare, trebuie să strige Contest!, iar cartonașul respectiv se va pune în dreptul său. La fiecare final de tur, se vor dezbate toate contestațiile, Chestionatul câștigând sau pierzând cartonașele, în funcție de rezultatul contestațiilor.

După încheierea unui tur, cutia de întrebări WTF? se mută către stânga, iar Chestionatul devine cel ce adresează întrebările jucătorului din stânga sa. Jocul se încheie odată cu atingerea limitei de timp stabilită inițial, dar numai dacă jucătorii au parcurs același număr de ture. Jucătorul care a adunat cele mai multe cartonașe, câștigă jocul.

Suport clienti Luni - Vineri: 9:30 - 17:30

021.555.3304 hello@gameology.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!