Idei de Cadouri sub 100 de Lei Pentru Pasionații de Jocuri

Idei de Cadouri sub 100 de Lei Pentru Pasionații de Jocuri

Chiar și în era tehnologiei evadarea se realizează prin board games-uri, de la Monopoly, remi, șah sau Scrabble pentru cei de peste 45 de ani, de la Catan, Tension sau Dixit, pentru cei mai tineri. În studiile de piață realizate în ultimii ani a reieșit că piața de board games a crescut cu între 25 și 40%.

În astfel de timpuri este evident că un cadou cu care vei avea succes va fi cu siguranță un board game și dacă mai este și sub suta de lei, toată lumea va fi mai mult decât mulțumită.

Există aici câteva sugestii pentru pasionații de astfel de jocuri de societate.

  • Joc Scrabble

Este unul din acele jocuri de societate care poate fi jucat de toți cei ce știu să scrie pe litere, de la jucători începători, până la cei avansați. Jocul conține 100 de piese, 1 tablă de joc, 4 suporți pentru piese și un săculeț textil unde se țin piesele. Frecvența și valoarea literelor este adaptată limbii române, regulamentul acestui joc fiind agreat și omologat de Federația Română de Scrabble, pentru concursurile naționale în limba română organizate sub egida ei. Scrabble este un joc de societate clasic, ce testează și dezvoltă jucătorilor vocabularul în limba română, creativitate, gândirea logică și strategia, spontaneitatea, dar și cunoștințele de aritmetică. Scopul unui jucător este realizarea unui punctaj cât mai mare prin plasarea pe tabla de joc a diverse cuvinte, cu ajutorul unor piese marcate cu litere.

  • Alias Party

Alias Party este dintre acele jocuri de societate inspirate din Alias Clasic, dar în „haine de petrecere”, cu provocări caraghioase.

Este joc ce poate fi jucat de 4 la 12 persoane +15 ani. Pe lângă tabla de joc, mai găsiți în joc 400 de cartonașe cu câte 8 termeni, 100 cartonașe cu provocări, 6 pioni și o clepsidră. Obiectivul jocului este să oferiți indicii despre noțiunile de pe cartonașe, astfel încât coechipierii să reușească să le ghicească.

Cum se joacă: Se fac echipe de câte cel puțin 2 jucători, fiecare echipă alegându-și un pion. Se pornește de la 1 din capătul tablei de joc. Spațiile pe tablă sunt numerotate de la 1 la 8, corespondente cuvintelor numerotate pe cartonașe. Pe rând, câte un jucător din fiecare echipă, extrage cât mai multe cărți de joc și încearcă să ofere indicii coechipierului despre cuvintele de pe cartonașe, de la numărul la care se află cu pionul pe tabla de joc, timp de 60 de secunde. Pentru fiecare cuvânt ghicit de coechipier, echipa câștigă un anumit număr de cartonașe, înaintând pe tabla de joc cu numărul corespondent de spații. Când echipa ajunge cu pionul în căsuța de provocări, se extrage câte un cartonaș din teancul de cărți de joc cu provocări, folosind mai multe modalități de a explica termenii.

Când echipa îndeplinește cu succes o provocare, jucătorii echipei vor învârti săgeata de pe tabla de joc și vor înainta cu pionul un număr de căsuțe egal cu numărul indicat de săgeată. Prima echipă care ajunge cu pionul la final, câștigă.

  • Nume de cod

Nume de cod face parte dintre acele jocuri de societate care sunt jocuri de cuvinte, în care jucătorii fac parte din echipe de spioni rivale. Este pentru 2 la 8 jucători +10 ani. În joc se găsesc 16 cartonașe cu agenți de două culori, 1 cartonaș cu agent dublu, 7 cartonașe cu martori nevinovați, 1 cartonaș cu asasinul, 40 cartonașe cu cheile de joc, un stativ pentru cartonașe, 200 cartonașe cu 400 nume de cod și 1 clepsidră.

Cum se joacă: Scopul fiecărei echipe este să descopere care sunt agenții săi, cunoscuți doar sub numele lor de cod, pe baza unor cuvinte-indicii, ferindu-se în același timp și de asasin. Doar spionul lider al fiecărei echipe știe numele celor 25 de agenți. Spionii lideri oferă un indiciu compus dintr-un singur cuvânt, urmând ca membrii echipei să ghicească, din cărțile de pe masă, cuvintele care au legătura cu acesta, pentru a deduce semnificația indiciului. Agenții vor urmări cuvintele de pe cartonașele de culoarea echipei lor.

  • Spyfall

Este unul din acele jocuri de societate pentru cei pasionați de filmele și cărțile cu spioni, jocul conține 248 de cărți de joc și 30 de punguțe autosigilante. Jocul este pentru 3 la 8 jucători +13 ani, care trebuie să demaște spionul, sau dacă spionul ești chiar tu, trebuie să afli locația în care te afli, înainte de a fi demascat.

Cum se joacă: În cadrul jocului, se vor forma pachete de cartonașe cu locații și spioni. Un pachet va conține mai multe cartonașe cu o anumită locație și un cartonaș Spion. Jocul se desfășoară pe parcursul mai multor runde scurte, iar în fiecare rundă se va juca un astfel de pachet de cartonașe. Fiecare jucător va primi câte un cartonaș și va interpreta fie rolul unui agent secret într-o locație, fie rolul Spionului. În cadrul rundei, jucătorii vor formula întrebări și vor furniza informații, astfel încât să strângă informații despre locația în care se află și să demaște spionul. Indiferent de locația în care vă aflați, pe un vas de croazieră, la un centru SPA, într-o stație spațială sau într-un submarin, Spionul este printre voi. Folosiți-vă abilitățile de observare și concentrare, formulați întrebări și răspunsuri istețe și demascați Spionul înainte ca să își dea seama unde sunteți, în ce locație.

  • Exit - Catacombele groazei

Este unul din acele jocuri de societate pentru cei ce suportă o aventură prin Catacombele Parisului. Este o călătorie plină de mister și secrete în căutarea unui prieten dispărut pentru a fi găsit înainte de a fi prea târziu. Jocul se poate juca în până la 4 jucători de +16 ani. Jocul include un disc decodor, 118 cărți, 1 afiș blocat, 1 cutie închisă, 5 obiecte ciudate, 3 cranii, 1 lumânare, 1 fotografie Polaroid și 1 suport.

Scenariul jocului ne explică cum Ben, un bun prieten și arheolog, a trimis o scrisoare în care povestește despre ultima sa aventură, și roagă ca dacă nu apare în următoarele 2 zile să se pornească în căutarea lui prin Catacombele Parisului. Se redeschide scrisoarea, atrăgând atenția linii scrise bizar, dar și discul misterios din plic sau poza, acum fiind clar că ceva este ciudat. Jucătorii vor lucra împreună pentru a rezolva ghicitorile cât mai repede posibil.

Cum se joacă: Acest joc se poate juca doar o singură dată, rezolvarea ghicitorilor presupune notarea unor lucruri pe materialele jocului, îndoirea elementelor sau chiar tăierea lor. Acest stil de joc permite ca o gamă variată de ghicitori să fie introduse în joc pentru o experiență unică. Jocul conține un mister rezolvabil în 2 părți, deci dublă distracție. Jocul Exit - Catacombele groazei este încadrat la un nivel de dificultate 4.5 din 5, fiind recomandat pentru avansații în jocuri de societate. Nu înseamnă că nu puteți să rezolvați aceste mistere, ci că doar vă este pusă mintea la încercare mai mult.

Suport clienti Luni - Vineri: 9:30 - 17:30

021.555.3304 hello@gameology.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!